duminică, 17 iulie 2011

Poem

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
   
Ce bine că eşti- Nichita Stanescu    


                          

sâmbătă, 16 iulie 2011

Despre bufnite

O bufnita poate auzi un soarece care se ascunde speriat la 18 metri distanta.

Toate ouale de bufnita sunt albe.

O bufnita are trei perechi de pleoape.

Bufnitele nu isi pot misca ochii in sus, in jos, la stanga sau la dreapta; ei sunt fixati in orbite.

O bufnita isi poate intoarce capul complet si poate privi in spate.

Bufnitele traiesc pe toate continentele, exceptand Antarctica.

O bufnita isi poate inchide si deschide urechile.

Bufnitele vad foarte bine in timpul zilei si exceptional de bine noaptea.

Dintre toate pasarile, bufnitele aud cel mai bine.

Zborul bufnitelor este foarte silentios datorita stratului bogat de pene.